Cântec mut,refrenul tău a răguşit
Chitara plânge iar înăbuşit
Atârnă nota sus pe portativ
Şi-n agonie ea priveşte dintr-un cui decorativ
Ar vrea să strige tare şi nu poate
Să intre-n inimi fredonând cu dor din coate
Pe buze rumene,fierbinţi murmur să sape
Să strângă suflete cu mii tot mai aproape
Să mângâie auzul cu al ei acord
Cu vântu-n pânze s-o pornească-apoi spre nord
Să uite şi să nu-i mai fie niciodată teamă
Să nu-şi mai schingiuiască şoapta-i de aramă
Să spere să mai fie mângâiată-o dată
De muzică să nu mai fie abandonată
De aplauze fierbinţi să tremure abisul
Să-şi împlinească-n lumea rea măcar o dată visul
Pe aripă de vânt să fugă-n zarea-albastră
Să nu mai fie ea nicicând pierdută şi sihastră
Să fie totu-n jurul ei o dulce simfonie
Să-i picure luna pe corzi cu praf de insomnie
Să cânte tot mereu,să-şi susure iubirea
S-aştearnă,cu un zâmbet,peste vieţi uitate amintirea
Să suie munţi şi să se scalde-n mări
Şi să trăiască veşnic,cu avânt şi patimă pentru cântări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu