joi, 27 iunie 2013

Casa cu multe uşi



Ne pierdem printre măşti,formalităţi şi umbre a ce am fost şi nu mai putem fi,printre regrete,invidii şi scenarii ce nu îndrăznim să aruncăm în joc. Ne pierdem de dor,de tristeţe,din ambiţii prea mari ori pasiuni prea meschine. Ne pierdem pentru că ne-am uitat punctul de plecare şi destinaţia nu contează prea mult când nu mai ştim să visăm. Ne pierdem pentru că în goana călătoriei prin noi nu suntem capabili să admirăm panorama sufletească prea lacomi după material.Ne pierdem mereu puţin câte puţin până nu mai rămâne din noi nimic,nimic înalt şi-atunci cădem până în cel mai adânc dedesupt.

E mai uşor să arunci pe umerii altora neplăcerile lui azi,una după alta,îngropându-i în reproşuri grele decât să ridici din cărămizile micilor bucurii adăpost de vreme rea.Nu-ţi trebuie niciun efort ca să dai vina ta altuia,nici ca să spargi paharul nemulţumit de jumătatea lui goală.E mai uşor să faci asta decât să-l umpli cu lacrimi ce cad din emoţii,cu sudoarea strădaniei,ori cu vise,de la mici la mari,până începe să dea pe dinafară de închipuire.

Atunci când visele s-au copt,atunci e vremea să le dai viaţă ,să le pui aripi şi să le arunci în vânt; ele ştiu drumul pe care tu îl ignori şi vei putea să zbori cu ele.

Eu am paharul meu şi torn în fiecare zi în el un vis nou şi am şi adăpost de vreme urâtă,am casa cu multe uşi.I-am dărâmat demult pereţii,căci mă strângeau şi în ciunteau libertatea până simţeam că mă sufoc; unde erau s-au aşezat acum stelele şi ziua soarele râde şi vântul recită când mă vede.

E miros de curat şi viaţă aici şi uşi oriunde priveşti,închise,deschise ori doar crăpate cât să te facă curios; pe unele scrie despre fericire,pe altele despre supărări,pe unele despre cum să te complaci.O poţi alege pe oricare,poţi să mori,să trăieşti,ori doar să respiri,hotărârea e numai a ta.

Poţi să fii fericit,să iubeşti şi să fii iubit,trebuie doar să apeşi pe clanţă,pe clanţa speranţei,răbdării,pe clanţa imaginaţiei ce te duce oriunde doreşti.

Ca să fi fericit nu trebuie să îi ignori pe cei din jur,nici să îţi pui măşti,trebuie doar să înveţi să trăieşti cu ce cred ei despre tine şi să zâmbeşti larg privind senin la cât de mult şi de adesea se înşeală,iar în zilele în care te-ai săturat de tot în loc să-ţi bagi picioarele mai bine scoate-le pe geam şi râzi cu toată inima.

joi, 13 iunie 2013

Ploaia...



Iubesc ploaia,când îşi recită cu intonaţie stropii,când picură cald şi grăbit,când mă ciupeşte şi îmi arată că nu visez amurgul din spatele ei,că e viu şi e acolo,acolo unde ea îl acoperă pe soare cu perdeaua ei ca să nu se mai simtă singur,să nu mai fie trist,să zâmbească şi să doarmă liniştit până în zori;iubesc ploaia când aleargă ca un copil gălăgios,neobosit,capricios fără astâmpăr,o iubesc când tună şi fulgeră,când cade şi se loveşte şi plânge şi şuieră vânt şi se ciocneşte de geamul pe jumătate închis;îmi place când îmi vorbeşte despre verzi şi uscate şi-o chem şi-o las să-mi intre în casă,să-mi cânte,să mă cureţe de cearcăne şi dor;iubesc ploaia şi mirosul ei de nou,de iubiri născute la o bătaie din gene,o iubesc aşa nebună si dezorientată cum e vara,când pătrunde în piele şi se adăposteşte în mine,o iubesc când curge şi mă spală şi mă iubeşte şi ea;sărută frust şi o respir şi mă îmbibă cu esenţa ei şi caut somnul,la pieptul jilav şi-o uit pe insomnie numai şi numai de dragul nopţilor cu ea.

joi, 6 iunie 2013

Să nu-mi deschizi!

Să nu-mi deschizi când am să-ţi bat la uşă
n-am să mai plec şi s-ar putea să-ţi pară rău,
să-ţi pară bine,
să zâmbeşti
ori să m-acuzi că am venit ca să trăiesc în locul tău.
Te rog să nu m-aştepţi în prag cu braţele deschise
Am să mă-nvălui în cuprinsul lor încins
şi ai să mă priveşti din nou surprins
Cu ochi prelungi
capricioşi
întunecaţi
O să ne aruncăm în luptă ca doi încercaţi soldaţi.
şi am să-ţi ţin şi cald şi rece
şi nu vom şti că timpul trece.
Sărutul meu din gloanţe oarbe
Alintul tău cu arme albe
cu aburii cafelei ce-nfloreşte nalbe
se întâlnesc din nou şi iaraşi dau în foc.
Te rog să nu-mi deschizi deloc.
Prefă-te că nu eşti acasă
Că nu m-auzi
Că nu mă vrei
Nu-mi face lângă tine loc.
N-am să mai plec şi s-ar putea să ne iubim o viaţă.

miercuri, 29 mai 2013

Între 9 ore.

Mai beau cafea doar când îmi amintesc de tine
Şi mă îmbrac cu fumul de ţigară
mai greu
mai sufocant
mai mentolat
Îţi sorb clocotitor sărutul
Nu mă pot abţine
Şi-amestec zahărul promisiunii
Ce s-a dus la fund
Cu zaţul nopţilor fugare
Aş vrea din 9 ore un minut să fac
Să terminăm cu-atâta depărtare
Nu vreau să intru încălţată-n viaţa ta
Nici să îţi fur secretele trecute
Aş vrea s-o-mpart cu tine pe a mea
Dulceag
Amar
Neliniştit
Cu mângâieri de nimeni azi ştiute
Şi-apoi să te întreb zâmbind
dacă mă simţi când mă gândesc la tine?
Nu ştiu cum ochii altora te văd
Dar ochii mei sunt plini de melodia ta,străine!

duminică, 26 mai 2013

Urmele nopţilor mele lungi

Şi rămâneam aşa
Aflându-mă prin tine
Prin ochii migdalaţi
Prin mâinile ce prevesteau suspine
Mustea imboldul năucit
Când ne zâmbeam contagios
Cu gura împlinită-ntr-un ciorchine.
Furtiv___m-apropiam
cu dor
cu drag
muşcând din plin esenţa
Mă gâdila sărat marea din noi
şi nu-şi uita cadenţa
îmi înşirai valuri ducând
din calm în vânt suflarea
şi înfloreau boboci curgând
şi iar minţeam culoarea.
Ce adevăr?
Ce întrebări?
Şi  ce răspunsuri?
Fără-amânări şi ezitări
Un pumn de treze pulsuri
Cârcei în tălpi
şi paşi trecându-şi amintirea pe nisip
în briza insomniei
vreau  cu lacomie să îţi ţes frumosul chip.
Să mă respiri în lungă noaptea noastră
Să ne asortam cu vara
caldă
tumultuoasă
liberă
albastră!


duminică, 19 mai 2013

Departe.

E uneori puţin de tine-n toate
Puţin de-aş vrea să fi aici
Puţin de te-aş iubi
dar nu se poate.
E uneori invenţie,
minciuna,
nebunie.
Puţin de nu mă ştii
Puţin de niciodată n-o să fie.
E alarmant,suspect,stupid
Să-mi amintesc că mă gândesc neîncetat la tine
De parcă unde te-ai afla
tu te gândeşti la mine.
Zâmbim______
Tu,schimbător şi trist,acolo
Iar eu aici îmbrăţişând aroma solo.
Arunci priviri în jur când te întorci târziu acasă
Şi speri să ne-ntâlnim pe drum
dar fumul nu ne lasă
Tu pui lumina-n noaptea mea mereu
şi ritmuri în cafea
Tu nu dormi niciodată.


Iubesc________
Şi-ţi spun din nou că e puţin de tine-n toate
Puţin sau mult,imens,dar tu rămâi departe


duminică, 12 mai 2013

Albastru.

Nu te opri acum
când mâna caldă
seduce infinit,
precis,
suprem.
Al meu adânc
A mea celulă
Al meu suspin muşcat cu sete de blestem
Nu te opri acum
în clipa întregirii
Nu te opri vorbindu-mi despre ce e drept şi ce s-ar cuveni
Nu vreau decât al tău întotdeauna
Iubesc doar sunetul chitării ce-n dorinţă prinde a se rumeni
Poate sunt versurile mele azi prea oarbe
Sau nu mai sunt deloc
Când nu le cântă venele ce-ţi clocotesc sub carne
Şi curge vinul roşu peste aşternuturile albe
Şi ardem greu dar sigur şi ne-ndrăgostim sub foc.
Nu-mi trebuie nimic dacă te am pe tine
Degeaba se deschid petale coapte
şi îmi zboară fluturi ameţiţi în soba din profund.
Doar tu-nfloreşti şi râzi în mine
Numai a ta privire vreau aici s-ascund
Zdrobeşte fără teamă notele din urmă
Zdrobeşte muzica din noi
Zdrobeşte timpul viu
Aşa cum ţi-aş zdrobi şi eu pe veci suflarea
într-un sărut prelung
Atroce
Sângeriu.
Şi-apoi m-aş înveli cu trupul tău iscoditor
şi ţi-aş sorbi culorea
Albastru,tu,copilul meu de melodie roditor.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Îndrăgostiţii de cer...



-Azi cerul e un harem de stele.Vino,să le numărăm împreună!De la dreapta la stânga,încep eu…
-Timpul meu râde şi mă numeşte infantil.
-Spune-i timpului tău că Cerul nu ne cunoaşte după ani!

Trăiesc în pătrăţica mea de ciocolată şi rareori am vrut să părăsesc învelişul coniacului cald,poate doar atunci când am privit din întâmplare spre cer.

E ca iubirea!cerul e aşa,îl vrei,dar te şi temi de el şi,totuşi,când îl vezi cum se întinde dinaintea ochilor tăi nu poţi să-i rezişti şi vrei să ştii cum ar fi să-l atingi,să-l simţi,să-l faci al tău.

Nu toţi îndrăznesc să-l dorească şi sunt puţini cei care îl ajung şi ştiu să se bucure de el;unii se grăbesc să-şi coasă aripi ca să zboare în îmbrăţişarea lui,dar odată sus alunecă înapoi prefăcuţi în nimic,alţii,mai precauţi aleg să urce scările fiorilor tiptil,cu grijă,dar obosesc la ultima treaptă ori pur şi simplu se pierd pe drum;unii îl privesc de jos,din rădăcinile conformismului,minţind că nu le trebuie,sunt cei care nu se lovesc niciodată şi nu-i doare,dar pot ei oare să fie fericiţi,ei care rămân în binele lor permanent,liniar şi fără gust,amorţiţi şi goi?

Nu-i plâng însă pe aceştia,îi plâng doar pe cei bolnavi de cataracta dezamăgirii,pe ei,cei care nu mai văd, pe ei pentru care ziua e totuna cu noaptea,pe ei care confundă ploaia cu lacrimile şi poartă pe frunte nori ce le umbresc steaua,pe ei,căci ei aşteaptă încă răsăritul şi ei mai mult ca oricine altcineva cred în el,dar pentru ei lumina nu zâmbeşte la fel,timpul curge diferit,ei nu-şi măsoară simţirea,pe ei nu i-am auzit niciodată întrebând:Cât mă iubeşti?”şi nici nu li s-a răspuns: ”De aici,până la cer şi înapoi”;ei nu fac calcule şi comparaţii,ei nu vorbesc despre iubirile altora,ei doar o aşteaptă pe a lor,o aşteaptă pentru că orbi azi nu mai pot să o caute aşa cum au căutat-o ieri.

Pe ei îi plâng,dar îi plâng fericită,căci ei sunt singurii spre care mâna cerului îndrăgostită coboară în cele din urmă cu o aromă de liber în palmă.