Casa cu multe uşi

Ne pierdem printre măşti,formalităţi şi umbre a ce am fost şi nu mai putem fi,printre regrete,invidii şi scenarii ce nu îndrăznim să aruncăm în joc. Ne pierdem de dor,de tristeţe,din ambiţii prea mari ori pasiuni prea meschine. Ne pierdem pentru că ne-am uitat punctul de plecare şi destinaţia nu contează prea mult când nu mai ştim să visăm. Ne pierdem pentru că în goana călătoriei prin noi nu suntem capabili să admirăm panorama sufletească prea lacomi după material.Ne pierdem mereu puţin câte puţin până nu mai rămâne din noi nimic,nimic înalt şi-atunci cădem până în cel mai adânc dedesupt.

E mai uşor să arunci pe umerii altora neplăcerile lui azi,una după alta,îngropându-i în reproşuri grele decât să ridici din cărămizile micilor bucurii adăpost de vreme rea.Nu-ţi trebuie niciun efort ca să dai vina ta altuia,nici ca să spargi paharul nemulţumit de jumătatea lui goală.E mai uşor să faci asta decât să-l umpli cu lacrimi ce cad din emoţii,cu sudoarea strădaniei,ori cu vise,de la mici la mari,până începe să dea pe dinafară de închipuire.

Atunci când visele s-au copt,atunci e vremea să le dai viaţă ,să le pui aripi şi să le arunci în vânt; ele ştiu drumul pe care tu îl ignori şi vei putea să zbori cu ele.

Eu am paharul meu şi torn în fiecare zi în el un vis nou şi am şi adăpost de vreme urâtă,am casa cu multe uşi.I-am dărâmat demult pereţii,căci mă strângeau şi în ciunteau libertatea până simţeam că mă sufoc; unde erau s-au aşezat acum stelele şi ziua soarele râde şi vântul recită când mă vede.

E miros de curat şi viaţă aici şi uşi oriunde priveşti,închise,deschise ori doar crăpate cât să te facă curios; pe unele scrie despre fericire,pe altele despre supărări,pe unele despre cum să te complaci.O poţi alege pe oricare,poţi să mori,să trăieşti,ori doar să respiri,hotărârea e numai a ta.

Poţi să fii fericit,să iubeşti şi să fii iubit,trebuie doar să apeşi pe clanţă,pe clanţa speranţei,răbdării,pe clanţa imaginaţiei ce te duce oriunde doreşti.

Ca să fi fericit nu trebuie să îi ignori pe cei din jur,nici să îţi pui măşti,trebuie doar să înveţi să trăieşti cu ce cred ei despre tine şi să zâmbeşti larg privind senin la cât de mult şi de adesea se înşeală,iar în zilele în care te-ai săturat de tot în loc să-ţi bagi picioarele mai bine scoate-le pe geam şi râzi cu toată inima.

Ploaia...

Iubesc ploaia,când îşi recită cu intonaţie stropii,când picură cald şi grăbit,când mă ciupeşte şi îmi arată că nu visez amurgul din spatele ei,că e viu şi e acolo,acolo unde ea îl acoperă pe soare cu perdeaua ei ca să nu se mai simtă singur,să nu mai fie trist,să zâmbească şi să doarmă liniştit până în zori;iubesc ploaia când aleargă ca un copil gălăgios,neobosit,capricios fără astâmpăr,o iubesc când tună şi fulgeră,când cade şi se loveşte şi plânge şi şuieră vânt şi se ciocneşte de geamul pe jumătate închis;îmi place când îmi vorbeşte despre verzi şi uscate şi-o chem şi-o las să-mi intre în casă,să-mi cânte,să mă cureţe de cearcăne şi dor;iubesc ploaia şi mirosul ei de nou,de iubiri născute la o bătaie din gene,o iubesc aşa nebună si dezorientată cum e vara,când pătrunde în piele şi se adăposteşte în mine,o iubesc când curge şi mă spală şi mă iubeşte şi ea;sărută frust şi o respir şi mă îmbibă cu esenţa ei şi caut somnul,la pieptul jilav şi-o uit pe insomnie numai şi numai de dragul nopţilor cu ea.

Să nu-mi deschizi!

Să nu-mi deschizi când am să-ţi bat la uşă

n-am să mai plec şi s-ar putea să-ţi pară rău,

să-ţi pară bine,

să zâmbeşti

ori să m-acuzi că am venit ca să trăiesc în locul tău.

Te rog să nu m-aştepţi în prag cu braţele deschise

Am să mă-nvălui în cuprinsul lor încins

şi ai să mă priveşti din nou surprins

Cu ochi prelungi

capricioşi

întunecaţi

O să ne aruncăm în luptă ca doi încercaţi soldaţi.

şi am să-ţi ţin şi cald şi rece

şi nu vom şti că timpul trece.

Sărutul meu din gloanţe oarbe

Alintul tău cu arme albe

cu aburii cafelei ce-nfloreşte nalbe

se întâlnesc din nou şi iaraşi dau în foc.

Te rog să nu-mi deschizi deloc.

Prefă-te că nu eşti acasă

Că nu m-auzi

Că nu mă vrei

Nu-mi face lângă tine loc.

N-am să mai plec şi s-ar putea să ne iubim o viaţă.