Iubesc ploaia,când îşi recită cu
intonaţie stropii,când picură cald şi grăbit,când mă ciupeşte şi îmi arată că
nu visez amurgul din spatele ei,că e viu şi e acolo,acolo unde ea îl acoperă pe
soare cu perdeaua ei ca să nu se mai simtă singur,să nu mai fie trist,să zâmbească
şi să doarmă liniştit până în zori;iubesc ploaia când aleargă ca un copil gălăgios,neobosit,capricios
fără astâmpăr,o iubesc când tună şi fulgeră,când cade şi se loveşte şi plânge
şi şuieră vânt şi se ciocneşte de geamul pe jumătate închis;îmi place când îmi vorbeşte
despre verzi şi uscate şi-o chem şi-o las să-mi intre în casă,să-mi cânte,să mă
cureţe de cearcăne şi dor;iubesc ploaia şi mirosul ei de nou,de iubiri născute
la o bătaie din gene,o iubesc aşa nebună si dezorientată cum e vara,când pătrunde
în piele şi se adăposteşte în mine,o iubesc când curge şi mă spală şi mă iubeşte
şi ea;sărută frust şi o respir şi mă îmbibă cu esenţa ei şi caut somnul,la
pieptul jilav şi-o uit pe insomnie numai şi numai de dragul nopţilor cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu